marți, 20 mai 2014

Documentare







sâmbătă, 8 octombrie 2011

Mi-a ruginit inspiraţia.

Dragi prieteni, cred că n-aţi trecut cu vederea peste titlu, cu toate că nu spune multe. Deci deoarece în acest weekend nu mă iau la întrecere cu timpu', tare mi-aş fi dorit să apar cu un post nou, evident şi interesant. Problema e cam stupidă: inspiraţia m-a lăsat baltă!Rog cititorii să-mi lase o părere sau un sfat, cum aş putea trece peste...sau "să-mi revin?!"

luni, 26 septembrie 2011

Cum uităm să trăim?

Sau războiul intern cu frica.
Frici interioare... un subiect greu zic eu....
De ce-l abordez? Fiind om, trăiesc cu niște frici. Frici pe care încep să le conștientizez, frici cu care încep să mă lupt.
Din cauza fricii uităm să trăim!
Da, uităm. Eu trăiesc cu frica de refuz. Este o ancoră pe care o trag după mine. Trăiesc cu frica de respingere. Da, le conștientizez și încerc, încep să mă lupt cu ele. Chiar dacă mi se întâmplă să fac lucruri nenaturale mie. Dar încerc. Am realizat că din cauza acestor frici, eu uit să trăiesc. Văd ceva frumos, dar nu mă duc să-l culeg din cauza fricii.... Cum te lupți cu ea?
Și uităm să trăim. Concepem în jurul nostru labirinturi ce ne înconjoară frica, dar nu o înfruntăm. Dacă-ți este frică de înălțimi ai face parapantă? Dacă-ți este frică de apă, ai face scuba-diving? Cum îți învingi fricile?
Și mai mult, de ce să ne învingem fricile?
Trebuie să ne luptăm cu fricile noastre? sau ele ne fac așa cum suntem, oameni?
Uite o întrebare grea... Am vrea noi să fim perfecți, sau imperfecțiunile noastre ne fac perfecți?
Cred, că mie mi-ar plăcea să fiu perfect, cred că și vouă.... Dar nimeni nu este perfect, nici măcar eu..... Dar eu tind spre ea.... O caut și vreau să o ajung, apoi să-mi aduc aminte cum se trăiește....

duminică, 24 iulie 2011

Am vrut să spun...



...că nu-mi place nimic din ce sunt astăzi. E adevărat că atunci când eram mic nu am avut gânduri de mărire. Nu mi-am dorit să ajung, să fiu sau să fac. Îmi era bine în pielea-mi, nu avem griji sau probleme. Singurele motive de îngrijorare apareau atunci când vremea dădea semne de tulburare, în rest, numai de bine.
Astăzi mă aflu în situaţia în care ocup postul altuia fiindcă diploma îmi sugerează o cu totul alta ocupaţie. Nu am satisfacţii pe masură aşteptărilor mele, aşteptari ce-au crescut foarte mult până spre sfârşitul anului trecut.
Nu mi-e deloc bine şi mă gândesc tot mai mult să pun în aplicare câteva soluţii ce le coc demult. E bine când ai ce pune-n practică, dar nu-i bine cand soluţiile tale vor afecta cu siguranţă pe cei dragi. Nehotărârea mă ţine aşa,  şi-n loc să acţionez, prefer să aştept trecerea timpului care după unii ar trata orice boală a sufletului. Sper totuşi să nu se adune în ani ci să-l măsor în maxim luni.
Altfel nu ştiu, iar negaţia mea nu are aceeaşi valoare ca-n şcoală, când profesorul mă nota în cifre. În realitatea exterioară pereţilor ce-au educat atâtea generaţii, reuşitele nu se mai notează cu cifre în catalog. Se exprimă în aprecierea celorlaţi şi-n satisfacţii personale date de lucrul bine făcut. Offf!

sâmbătă, 11 iunie 2011

Traume, durere sau nepăsare?





Este trist să-i vezi pe cei din jurul tău cum sunt în stare să facă orice pentru iubire. Cu adevărat trist este că eu îi judec, eu cel din afară, cel care îşi trăieşte propriul vis în ceea ce priveşte acest subiect.
Cum să vii tu de pe o zi pe alta tocmai din Anglia, doar pentru că ea te-a anunţat că şi-a gasit pe unu' şi vrea sa se despartă de tine? Bine, este adevărat, 6 ani jumatate nu este deloc puţin, dar chiar şi asa…?! Să îti pierzi job-ul şi ceea ce ai realizat acolo, să vii aici şi să fi calcat in picioare? Asta este iubirea adevărată? Egoism, lipsă de bun simţ, indiferenţă, uitare... Ce cuvinte 'frumoase' caracterizează acest sentiment atunci când ajungi la final. Nu este corect! Îti dedici atâţia ani unei persoane, că mai apoi să te dea la o parte, doar pentru că nu te mai ridici la nivelul ei, pentru că nu-i mai poţi oferi ceea ce vrea? Se pare că adesea uităm de unde am plecat, şi alături de cine am pornit la drum. Nu zice nimeni că trebuie să-ţi petreci tot restul vieţii alături de primul haiduc ce-ţi iese în cale, dar nu, nu asa se pune capăt.
Pentru cei ce nu cunosc povestea în întregime, nu o să înţeleagă mare lucru, iar eu din păcate nu am timp sa spun chiar totul, şi sincer… nici nu vreau să dau prea multe amănunte.
Să nu uitam ca feeling-ul de la inceputul unei poveşti îti poate suci minţile, astfel incât să ajungi să faci mari tâmpenii. Asta o poate confirma oricine. Dar să nu uitam ca feeling-ul trece, norişori şi steluţele se retrag şi rămâi cu ceea ce ai ales, poate e o alegere bună, poate nu...
În final, propun să nu mai trăim pe alte planete, să coborăm din pod şi să aşteptăm şi un al doilea gând, înainte să ne aventurăm cu capul înainte ca nişte berbecuţi ce nu văd nici în stânga nici în dreapta.
 
Copyright © CyPa's Blog