joi, 29 iulie 2010

Viitorul Romaniei


Anii analişti consideră că măsurile de austeritate anunţate de Bucureşti - reducerea salariilor bugetarilor, a pensiilor, ajutoarelor sociale etc. - ar fi chiar mai drastice decât cele decise de Atena. Dacă e să fie aşa, atunci stau şi mă întreb de ce reacţiile de până acum ale diverselor grupuri sociale au rămas, pe scara tensiunilor sociale, la stadiul de „călâi„?! Că doar Guvernul este unul lipsit de autoritate - actualul Cabinet include membrii care s-au descurcat, manifest, cât se poate de bine în privinţa propriei

 bunăstări, în pofida tuturor vremurilor de răstrişte din trecut. Parlamentarii au mai pus şi ei sare pe rană zilele trecute, stabilind că viitorii candidaţi electorali nu vor mai trebui să-şi bată capul cu publicarea a fel de fel de detalii incomode despre averile lor. Astfel, clivajul dintre cetăţenii de rând şi casta politicienilor - plină ochi
 de indivizi tupeişti ce dispun de un şir interminabil de relaţii - a fost reconfirmat prin recentul gest al senatorilor de supremă desconsiderare a celor care i-au votat.
Până şi în vremurile comuniste cetăţenii au demonstrat, în câteva rânduri, că sunt capabili de revoltă atunci când o elită cu totul nereprezentativă abuzează de încrederea lor într-un mod atât de flagrant. În Polonia comunistă, doi lideri populişti - Gomulka şi, ulterior, Gierek - au fost nevoiţi să se retragă unul după altul o dată cu abandonarea retoricii despre solidaritatea socială şi decizia de majorare a preţurilor la produsele

de bază. Iar în România anului 1987 braşovenii s-au revoltat tot din cauza politicilor economice, devastând cantina Partidului tocmai pentru că activiştii se ghiftuiau, în timp ce populaţia murea de foame. La acea dată, cinismul autohton era de mult în floare cu privire la veleitatea comuniştilor de a reprezenta interesele celor mulţi. Dar, în pofida cinismului lor, oamenii au continuat să spere că avertismentele date clasei politice vor conduce, într-un final, la un oarecare progres sau măcar la o serie de ameliorări.
În România zilelor noastre însă, cetăţenii au pus cruce speranţei într-o evoluţie a politicului. Nimeni nu mai îndrăzneşte să spere în ceva bun de pe urma actului politic. Printre responsabilii centrali ai acestei stări de fapt se numără mass-media - principala sursă în baza căreia majoritatea românilor îşi formează opiniile despre politică, dar mai ales despre realitatea de zi cu zi. De peste un deceniu, cea mai mare parte a mass-media au încurajat pasivitatea cetăţenilor în faţa ignominiei politicienilor, deşi de fiecare dată era cât se poate de limpede că resemnarea lor este exclusiv în avantajul ticăloşilor în cauză. Acum, subit, canalele de ştiri au decis, neîndoielnic la ordinul patronilor, că este cazul să incite, uneori chiar în termeni violenţi, la revoltă - faţă de Cotroceni, faţă de Boc, de miniştrii acestuia etc. Perioada îndelungată de lobotomizare îşi spune însă cuvântul - publicul persistă în letargie şi pare incapabil de mai mult decât de o rebeliune de acasă, din fotoliu. PNL a avut, la rândul său, nişte tentative de instigare, dar având în vedere votul liberal în cazul ANI, ascensiunea unor personaje precum Norica Nicolai sau risipa guvernului Tăriceanu în decursul ultimilor doi ani de mandat, retorica agitată a lui Antonescu & Co. sună cât se poate de fals.
Liderii sindicali pot fi, evident, şi ei o sursă generatoare de probleme. Însă o dată cu dispariţia unei părţi considerabile a bazei industriale a ţării s-a cam dus şi armata de muncitori odinioară aflaţi la dispoziţia lor. În plus, destui dintre liderii sindicali fac, de fapt, parte din actuala elită a ţării, astfel că protestele organizate de ei par deseori mai degrabă mimate. Epoca de glorie a PRM, fost vajnic agitator, a apus şi ea de mult. Ca atare, s-ar zice că PDL are destule şanse să supravieţuiască acestei furtuni. La fel de limpede este însă că partidul de guvernământ nu va scăpa de nota de plată, care-i va fi servită la proximele alegeri. De plătit va plăti şi Traian Băsescu, a cărui imagine se va eroda, cu mare probabilitate, puternic până la sfârşitul mandatului. Economia reală, care se luptă de luni bune pentru supravieţuire, nu se lasă impresionată printr-o simplă retorică antiaparat bugetar umflat, ci prin măsuri concrete, fiscale şi altele, de susţinere. În lipsa acestora, pentru mediul de afaceri, PDL rămâne doar un alt partid care nu a mişcat un deget pentru a reforma statul şi care nici în vremuri antecriză nu a venit cu politici de dezvoltare menite să încurajeze sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii - unul dintre pilonii oricărei economii trainice, important generator de noi locuri de muncă, precum şi de creştere economică.
Planurile preşedintelui privind modernizarea unui stat profund ineficient şi a unei economii în mare parte încă neproductive rămân, din nefericire, învăluite în mister. Recentele măsuri de austeritate adoptate panicard după aproape doi ani de inactivitate în materie de strategie anticriză vor conduce, ce-i drept, la disponibilizarea destulor bugetari cu state de plată mai vechi sau mai noi, dar nu vor asigura defel transformarea acestor sectoare într-unele eficiente, aflate cu adevărat în slujba publicului. Dar cireaşa de pe colivă o constituie tinerii - acei tineri plini de talent şi energie

 care în condiţii normale ar fi avut toate şansele la o carieră fie în afaceri, fie în serviciul public şi care vor concluziona acum că România nu mai are nimic de oferit. Rezultatul va fi un alt exod al celor destoinici şi înzestraţi... iar în urmă va rămâne o populaţie îmbătrânită, dependentă de un număr tot mai redus de salariaţi, precum şi imuabila clasă politică românească, complet fixată pe propriile-i avantaje, în timp ce viitorul ţării ajunge unul „revizuit în scădere„. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © CyPa's Blog